Rusia a cerut în 11.10.2018 statelor occidentale să evacueze din Siria şi în special din provincia siriană Idlib voluntarii cunoscuţi sub numele de „căşti albe”, au declarat Agenţiei France Presse diplomaţi de la ONU. Potrivit surselor AFP, solicitarea a provocat critici din partea Statelor Unite, a Regatului Unit şi a Franţei.

„Prezenţa căştilor albe este o sursă de ameninţare”, a afirmat reprezentantul Moscovei în cadrul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate, convocat de Rusia. „Teroriştii trebuie să plece”, a mai spus el, potrivit relatării unui diplomat care a cerut să nu îi fie dezvăluită identitatea.

Rusia a mai acuzat şi în trecut voluntarii care acordă ajutor în zonele controlate de rebeli că au legături cu teroriştii. Mai multe surse diplomatice au afirmat, potrivit AFP, că Washingtonul, Londra şi Parisul au respins „informaţiile false” în acest sens. „Căştile albe fac parte din organizaţii umanitare”, a susţinut reprezentantul american la reuniune, citat de aceleaşi surse; reprezentantul britanic a cerut „să nu se mai piardă vremea Consiliului de Securitate”, iar cel francez a arătat că voluntarii civili salvează sute de oameni.

Cererea Moscovei a fost formulată în contextul evacuării armelor grele dintr-o zonă tampon din Idlib, care a avut loc săptămâna aceasta, şi al acordului din 17 septembrie între Rusia şi Turcia, conform căruia jihadiştii trebuie să părăsească zona până luni.